Ecouri surde...
E dimineata,
si iar e ceata,
la scoala am plecat
c-o sansa.
E-o sansa ce
n-o parasesc,
de ea
o sa ma molipsesc...
e greu,
dar si firesc.
Si-ajung
si deschid caietul,
iar in el
eu ma bateam
cu sufletul...
Si ca de fiecare data,
nu e de-ajuns
ca-i iar o fata,
am vrut sa fiu c-altadata,
si am sfarsit
ca niciodata...
Insa,
asta-i doar o parte,
in tine vad cuvintele
ce-mi vor scrie-o
carte...
Si au ajuns piticii,
si tipa
ca aricii...
dar vorbesc
ca melcii.
Dar pentru ei am
un cuvant aparte,
ce nu ma mai desparte,
de gandul tau,
de moarte.
Decid. Ma-ntorc,
ma uit pe geam
acolo unde eu eram,
si nu visam,
ci doar cadeam
cu frunzele.
Si frunzele
nu ne mai fac umbra,
caci au murit
cu putin timp
inaintea noastra;...
Doar una a mai ramas
acolo sus.
Sunt eu...
dar pana cand?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu